Într-o postare pe blogul său, Cabral și-a spus părerea despre relațiile dintre un bărbat și o femeie, dându-se pe sine ca exemplu.

După părerea lui, într-o relație este foarte importantă libertatea fiecăruia dintre partaneri.

„Andreea știe să mă lase* să fac ce-mi trece prin cap. Să plec cu motoreta în Grecia, s-o iau cu duba și câinele prin Europa, să ies într-o seară cu băieții la un cico sau să mă duc la snowboard când se ivește ocazia.

Nu știu dacă a învățat-o cineva sau dacă așa a simțit ea… dar așa iese.

Sigur, și invers e valabil… iese cu fetele, pleacă cu ele în minivacanțe, eu sunt la muncă și ea e în croazieră pe Mediterana…

Ne-am învățat că e foarte bine să facem lucruri și separat.

Cei apropiați nouă ne înțeleg, dar ceilalți se uită strâmb când aud că ea a fost fără mine într-o croazieră, iar eu mă duc în toamnă într-un raid moto prin Maroc pentru două săptămâni.

– Păi dacă îi place de alta prin Maroc, și… știi tu, îi face bucata?!

– În croazieră o săptămână?! Singură?! Păi și dacă se îndrăgostește vreunu de ea?!

Clipesc tâmp și nu-mi dau seama cum fac oamenii de vor să devină polițiștii propriilor relații.

Să fii polițistul propriei tale relații?!

La ce ajută să stai lângă el sau lângă ea de pază?

Dacă vrea să guste din înghețata altcuiva… o gustă și cu tine de mână.

Chiar crezi că ajută cu ceva să te transformi în jandarm/paznic/gardian?

Suntem pescăruși. Dacă ne lași liberi ne întoarcem acasă.

Dacă mă ții legat nu vei știi niciodată dacă stau de bunăvoie sau dacă n-am încotro…”, a scris Cabral pe blogul său.

 
 

Urmărește-ne pe Google News