Un scoţian taie o creangă din copacul din faţa casei, se dezechilibrează şi, în cădere, îi strigă soţiei lui:
– Dragă, astăzi găteşte doar pentru tine, eu mănânc la spital!
De ce în Scoţia, în fiecare castel se află câte o stafie? Este mult mai ieftină decât un sistem de alarmă!
Un scoţian, întâlnind un doctor şi fiind cam răcit, se gândeşte că e momentul să profite de întâmplare şi să obţină o consultaţie gratis:
– Dumneata, doctore, ce faci când eşti răcit?, întreabă el.
– Tuşesc, răspunde medicul.
Un scoţian şi soţia lui îşi iau copilaşul şi merg la un concert de muzică clasică.
Plasatoarea:
– Dacă, cumva, copilaşul plânge, trebuie să părăsiţi sala. Bineînţeles, banii pentru bilete îi veţi primi înapoi…
Către sfârşitul concertului, scoţianul i se adresează soţiei:
– Mai e mult?
– Câteva minute doar…
– Bine, atunci, smuceşte-l un pic pe junior…
Ce este logodna? Un fel de arest preventiv înainte de a fi condamnat pe viaţă.
Fiul unui scoţian, aflat în armată, îi scrie tatălui său: “Am cunoscut o fată frumoasă şi vreau să mă însor cu ea. Trimite-mi două lire ca să-mi fac o fotografie cu ea şi să ţi-o trimit, ca să ştii şi tu cum arată”. După câteva zile, primeşte de la tatăl lui o liră şi următorul mesaj: “Trimite-mi poza fetei, pe tine te cunosc”.
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Discuţie între doi tineri căsătoriţi:
– Dragă, tu nu te gândeşti toată ziua decât la sex! Nu am putea discuta puţin şi despre literatură, despre artă?
– Bine. Ai citit Balzac?
– Nu.
– OK, atunci hai în pat.
În ce țară a fost implementat pentru prima dată votul electronic la scară națională?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
De ce este semnificativă Magna Carta (1215) pentru evoluția sistemelor electorale?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Adevarul.ro
Explicația simplă a războiului vamal al lui Trump. Economist: „De ce un litru de benzină în SUA este 3,82 de lei, iar în România – 7,24 de lei?”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
Un şofer a pierdut aproape 50.000 € după ce furgoneta lui a rămas blocată într-o parcare timp de 2 ani
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis