Avea de ales între două roluri

Moni tocmai executase un dans indian la “Dansez pentru tine”, iar prestaţia ei îi impresionase pe producătorii de la Bollywood, care la scurt timp îi lansau respectiva ofertă, de a-şi încerca norocul în cetatea filmului indian.
Mai mult, româncei i se propuseseră atunci chiar două roluri. Într-unul ar fi interpretat-o pe Maria, cea mai bună prietenă a personajului principal şi în acelaşi timp iubita lui Salman Khan, sau pe cel al Mashei, personaj negativ care ulterior devenea pozitiv. A renunţat însă să facă acest pas, iar unul dintre motive a fost cel financiar.
Celebră în România ca model, cu joburi care curgeau pe bandă rulantă şi cu alte multe oferte tentante de afară şi cu o emisiune, reality show, care-i aducea un venit frumuşel, Moni nu a renunţat la nici un dolar din suma cerută, iar producătorii indieni s-au lăsat păgubaşi. În plus, românca nu stăpânea aşa de bine ca acum limba engleză şi nu ştia o iotă indiană. Astfel că, în locul unui rol la Bollywood, Moni a ajuns la Hollywood, nu ca actriţă, ci ca turist.

Revine pe podiumurile de modă din România

În urmă cu câteva zile, Monica s-a întors în România, pentru a onora, dar şi a negocia noi contracte, pe bani frumoşi. După o pauză de doi ani, ea urmează să urce din nou pe podiumurile de modă din România.
Şi nu oricum, Moni urmând să fie vedeta evenimentelor. De remarcat că fosta doamnă Columbeanu nu va mai face reclamă la lenjerie intimă, ci va prezenta rochii sexy, dar decente.

Iulia Vântur susţine că e doar prietenă cu actorul indian

N-ar recunoaşte în ruptul capului că trăieşte o idilă cu celebrul actor de la Bollywood Salman Khan! Invitată aseară în platoul emisiunii “Happy Hour” de la PRO TV, Iulia Vântur nu a risipit pe deplin suspansul în legătură cu presupusa relaţie de amor pe care ar avea-o cu Salman.


Deşi Măruţă i-a pus în faţă câteva articole din presa indiană, care dădeau ca sigură povestea lor de iubire, ba chiar speculau că ei s-ar fi căsătorit, Iulia a ţinut- o pe a ei.
“Eu şi Salman suntem doar buni prieteni. Nu mi-a dăruit nici o casă la malul mării, deşi mi-aş dori una. Mai am mult de muncit până să-mi permit o casă la malul mării. Salman e un om bun, unul deosebit, faptele o dovedesc. Are o fundaţie prin care ajută foarte mulţi oameni. Ce dacă am stat în dreapta lui la masă? M-am aşezat unde am găsit loc. Ziarele m-au dat de două ori căsătorită sau că nu mă mai întorc în ţară… Iată-mă aici. De India m-am îndrăgostit prima dată atunci când l-am citit pe Eliade. Am mulţi prieteni în India”, a declarat Iulia la “Happy Hour”. (Simona Nichita)

«Nu vă mai luaţi de iubita mea»

Deşi nici el nu a recunoscut oficial relaţia cu Iulia, Salman Khan a sărit la gâtul presei din India, din cauza româncei. Conform jurnaliştilor care-i citează pe colegii de pe platoul de filmări, Salman e de câteva zile foc şi pară pe jurnalişti.
“E incredibil ce spun despre Iulia şi ce scriu despre trecutul ei amoros… Invenţii! Nu au pic de respect şi o să am grijă să plătească. Să nu se mai ia de iubita mea!”, ar fi spus nervos Khan. El s-a enervat când presa locală a scris că Iulia a fost căsătorită cu compozitorul Marius Moga şi că a avut nenumărate relaţii amoroase în România.

Urmărește-ne pe Google News