Chirurgii de la spitalul Santa Cruz din Lisabona au declarat că artistul de 27 de ani se simte bine după transplantul de inimă. “Operația a decurs bine”, a spus chirurgul Miguel Abecasis, citat de cotidianul Publico. “El a fost foarte bine pregătit și este un tânăr care a înțeles dificultățile acestui tip de procedură”.

Recuperarea va dura mult timp, a adăugat medicul, dar a spus că, dacă totul ar merge bine, Sobral va avea o “viață complet normală”.

Cântăretul a trebuit să aștepte câteva luni până a fost găsit un donator potrivit, a scris presa portugheză. El a anunțat în septembrie că ia o pauză în carieră.

Balada câștigătoare a lui Sobral, scrisă de sora lui mai mare, Luisa, l-a transformat într-un erou național în Portugalia. El a descris-o ca fiind “un cântec emoțional, cu un mesaj liric și o armonie”.

Salvador Sobral, din Portugalia, a câștigat Eurovision 2017, în luna mai, în timp ce România a terminat pe locul 7. Cântărețul a declarat însă că a fost complet depășit de sistemul de vot din marea finală a Eurovision, care s-a ținut anul acesta la Kiev.

Citește și: 28 de ani de la revoluție. Ce ar trebui să știe tinerii despre viața în comunism

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Ce nu s-a văzut la nunta lui Theo Rose cu Anghel Damian! Ea a strălucit în rochia de mireasă, însă un alt detaliu a atras atenția tuturor
Viva.ro

Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Zodiile care câștigă pe toate planurile până pe 23 octombrie. Gemenii sunt pe val
FANATIK.RO

Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO

Leguma care îți poate schimba culoarea pielii. Consumul excesiv dă o nuanță stranie
FANATIK.RO
Leguma care îți poate schimba culoarea pielii. Consumul excesiv dă o nuanță stranie
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro

România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
"Ai lăsat un gol imens în inimile noastre". Ea este Alexandra, una dintre fetele ucise azi noapte de un şofer beat lângă Agigea. Filmul tragediei e înfiorător
Observatornews.ro
"Ai lăsat un gol imens în inimile noastre". Ea este Alexandra, una dintre fetele ucise azi noapte de un şofer beat lângă Agigea. Filmul tragediei e înfiorător
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI