Salvador Sobral, din Portugalia, a câștigat Eurovision 2017, sâmbătă seara, în timp ce România a terminat pe locul 7. Cântărețul a declarat însă că a fost complet depășit de sistemul de vot din marea finală a Eurovision, care s-a ținut anul acesta la Kiev.

Salvador Sobral, din Portugalia, a câștigat Eurovision 2017 cu 758 de puncte, fiind apreciat de juriile din cele 42 de țări participante drept cea mai bună prestație. Cu toate acestea, artistul a mărturisit că tot ceea ce s-a întâmplat în jurul lui l-a depășit complet. ”Eu n-am înțeles cum s-a votat… cred că trebuie să fii matematician sau ceva de genul ăsta ca să pricepi ce se întâmplă”, a declarat cântărețul care, după ce a devenit vedetă pe scena Eurovision, vrea doar să revină la viața sa. ”Nu cred că se va schimba nimic, azi câștigi, mâine nu își mai amintește nimeni. Sincer, eu doar vreau să trăiesc o viață liniștită, dacă m-aș gândi la mine ca la un erou național sau un campion al Europei ar fi puțin ciudat”, a mai spus Salvador.

Cântăreţul de 27 de ani, care are nevoie de o inimă, a impresionat până la lacrimi milioane de telespectatori la Eurovision. Salvador Sobral e bolnav, iar presa scrie că medicii i-ar fi spus că, dacă până la finalul anului nu face un transplant de cord, nu mai are nicio şansă. Portughezul a ascuns problemele de sănătate, convins fiind că va putea impresiona oamenii doar prin cântecul lui. Şi a reuşit. Liana Stanciu a dezvăluit zilele trecute la România TV că acesta poartă în permanenţă un simulator cardiac sub hainele largi pentru a nu avea probleme.

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

„Este evident deja că am niște probleme de sănătate și nu pot fi plecat atât de mult. Și chiar am crezut că nu voi putea pleca deloc și apoi, cred că doctorii au fost și ei entuziasmați de toată povestea și au spus: Hai să încercăm să facem asta. Să încercăm să găsim o cale de mijloc. Dacă ai putea să mergi doar pentru o săptămână și să meargă cineva cu tine. Și acum sunt bine, sunt pregătit”, a spus concurentul.

În acest timp, Ilinca și Alex Florea, reprezentanții României în competiție au terminat pe locul 7.

Salvador Sobral, din Portugalia, a câștigat Eurovision 2017, cu 758 de puncte

Înainte de mare finala, casele de pariuri îi dădeau ca favoriți pe erau reprezentantul Italiei, Francesco Gabbani, care a impresionat cu piesa „Occidentali’s Karma” și pe portughezul Salvador Sobral. Cântecul lui Francesco Gabbani a devenit deja un hit în Italia şi a atins 50 de milioane de vizualizări pe YouTube.

„Ce mă face să mă simt cel mai mândru este faptul că-mi pot reprezenta ţara în faţa Europei”, a declarat Gabbani. Cred total în calitatea „Made in Italy” şi voi face tot posibilul să fiu un valoros ambasador al ţării mele”, a adăugat concurentul. 

Piesa reprezentanţilor României se afla pe locul 6 la casele de pariuri, în timp ce reprezentantul Spaniei,  Manel Navarro, a fost cotat cu cele mai mici șanse pentru a câștiga finala Eurovision 2017. Cântărețul, care a concurat pe poziția a 16-a, a interpretat melodia Do It For Your Lover.

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Recomandări
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

Cele mai bune performanțe ale României la Eurovision 2017

Deși România nu se numără printre țările care au participat anual la Eurovision, țara noastra este printre putinele nume care nu a ratat niciodată calificarile în ediția finala a spectacolului. Printre performantele memorabile oferite de artistii români merită menționate reprezentările din anul 2005 cand Luminita Anghel impreuna cu trupa Sistem au obtinul locul 3 în clasamentul final cu piesa „Let me try”. Punctajul total obținut a fost de 158 de puncte in semifinala dupa o victorie cu 235 de puncte in semifinala.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Citește și: 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI