„Am scos și eu puțin nasul la lumină. A fost un concert al primăverii, a fost frumos pentru că a adunat artiștii, lumea e incredibilă, dornică de a respira și altceva, după atâta vreme în care a fost ținută în cas.
Urât e zilnic, frumos e mai greu de găsit în zilele noastre. Marina Voica m-a uimit, a fost impresionantă, a avut un succes imens, timp de zece minute lumea nu s-a așezat pe scaun. S-a cântat puțin, am fost mulți, așa e când ești la grămadă”, a spus Sanda Ladoși pentru Impact.
„Nu mai cântasem de un an și ceva. Nu am avut stare, nu aveam cuvinte, ăsta e adevărul. Încerc să-mi dau imbolduri singură ca să merg înainte, nu știu ce voi face și cum.
Nici nu ne mai facem meseria la justa ei valoare. Lumea își dorește, cineva mi-a și zis să o fac pentru cei care mă mai vor acolo. Mi-am propus să scot o piesă nouă, din același motiv de a mă autosugestiona. L-am lăsat pe George Popa să aleagă, el o va compune”, a mai adăugat Sanda Ladoși pentru sursa citată.