„Mai avem de lucrat puțin la mese. Sunt 300 de persoane, dar trebuie să mai adăugăm mese. Vrem să avem și un ring de dans, să dansăm, să ne simțim bine”, a declarat Adrian Mutu la Antena 1. „Eu nu m-am așteptat să intâmpinăm asemenea greutăți. Credeam că e simplu, dar nu este. E o emoție dublă, înzecită”, a spus și Sandra Mutu.

Botezului micuțului Tiago (6 luni), băiatul pe care Adi (38 de ani) îl are cu Sandra, e programat în această duminică, de la 12.30, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Pipera. Cununia religioasă cu Sandra va avea loc la ora 17.00, la Biserica Sf. Spiridon Nou din București.

Sandra și Adi Mutu se căsătoresc religios în acest weekend

Bruneta va purta două rochii în ziua cea mare. „Nici sirenă, nici prințesă, undeva între. Cea de seară va fi o rochie tip bijuterie”, a descris Sandra rochia ei. „Eu o înțeleg pe Sandra că e seara ei, dar și botezul lui Tiago este un eveniment unic pentru el. Ca niște părinți buni, înaintea evenimentului nostru punem botezul lui Tiago”, a spus Adrian Mutu.

Citește și


Un șofer din Suceava a primit 15 amenzi în câteva minute și 300 de zile suspendare dreptul de a conduce. Un record greu de egalat!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News