Sânziana a mers în platoul emisiunii de la Antena 1 şi a început să povestească ce anume a supărat-o cu o seară înainte. „Îmi venea să sar la gâtul lui Meme. Ea se numără printre persoanele invidioase că eu am relaţii de durată. Îi mulţumesc iubitului meu că e alături de mine. Nu am un trecut de care să-mi fie ruşine”, a declarat Sânziana.
În momentul următor, în platou a fost invitată jurnalista Mara Bănică, moment în care Sânzi a făcut o criză de nervi şi a început să plângă. „Eu credeam să sunt singură la emisiune, ca să-mi spun punctul de vedere. Nu aşa! Şi la emisiunea lui Dan Capatos mi s-a spus că Meme îmi va cere scuze şi până la urmă nu a fost aşa şi a ieşit scandal. Eu nu mai vreau scandal!”, a spus Sânziana, după care s-a ridicat şi a plecat.
Dan Capatos, realizatorul emisiunii „Un show păcătos” a simţit nevoia să se apere după ce a auzit afirmaţia Sânzianei şi a intrat în direct prin telefon. „Eu nu fac manevre la emisiune. Prefer să fac o emisiune prostă, decât să fac manevre”, a spus el.