La cea de-a 20-a ediție a Festivalului internațional de film Transilvania (TIFF), care a avut loc anul acesta, între 23 iulie și 1 august, în Cluj-Napoca, consacratul regizor Radu Muntean, al cărui ultim lungmetraj, „Întregalde”, a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, la secțiunea paralelă Quinzaine des Réalisateurs, a împărțit scena cu mai tinerii Andrei Huțuleac („Dog poop girl”) și Eugen Jebeleanu („Poppy Field”), oferind astfel o imagine a unei industrii care își deschide brațele pentru a îmbrățișa un nou val de tinere talente, scrie revista americană.
„Este o generație versatilă”, spune directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov. „Deși cei mai mulți dintre ei abordează subiectele fierbinți ale zilelor noastre, nu le dezbracă de tot, doar așa, de dragul lor, ci le îmbracă inteligent și, uneori, inventiv, fără să se teamă să riște. Poate că stilul lor vizual sau abordarea narativă diferă, dar toți ating marea problemă a empatiei (sau a lipsei acesteia) – care este extrem de relevantă azi, într-o lume care pare tot mai divizată”, a explicat el pentru sursa citată.
Iată topul Variety al celor șapte tineri români talentați, gata să pătrundă în lumea mare a cinematografiei:
Andreea Cristina Borțun: „Prin cinema înțeleg mai bine lucrurile”
Borțun descrie cinematografia ca fiind „o experiență foarte umană, cu toate urcările și coborâșurile ei”, și a avut ocazia în tânăra ei carieră să demonstreze acest lucru. În urmă cu șase ani, Borțun a reușit, cu 500 de euro, să realizeze primul ei scurtmetraj, „Blue Spring”; anul acesta, cel mai recent scurtmetraj al său, „When Night Meets Dawn”, a avut premiera în secțiunea paralelă Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes, acolo unde a și vorbit cu Libertatea despre peliculă.
Pentru Borțun, totul face parte din călătorie. „Cinema-ul funcționează pentru mine ca o modalitate de a înțelege mai bine lucrurile pe care altfel nu știu să le dau sens”, spune ea pentru Variety. „Așadar, aș spune că cinematografia este un mod de a dobândi cunoștințe despre mine și despre lume”, adaugă ea.
După succesul de la Cannes, regizoarea pregătește primul ei lungmetraj, „Blue Banks”, despre o femeie săracă din mediul rural care este nevoită să-și lase fiul singur acasă, când își găsește un loc de muncă în străinătate, în Marsilia.
„Cred că mă uit în direcții spre care, de obicei, nu ne simțim confortabil să privim”, spune ea. „Pentru mine, cinematografia ar trebui să fie o formă de dialog în care nu totul este înțeles imediat”, mai spune Borțun, potrivit sursei citate.
Andrei Huțuleac: „Am iubit în mod egal teatrul și filmul încă din copilărie”
Crescut de părinți iubitori de teatru, Huțuleac a mers la spectacole încă de la o vârstă fragedă, când vizitele la teatru deveniseră un obicei săptămânal. Astfel, „s-a îndrăgostit pe loc de fenomen”, mărturisește Andrei Huțuleac pentru Variety. Într-o zi, pe când era copil, tatăl său a adus acasă o cameră mică, de mână, pentru ca tânărul Huțuleac să experimenteze.
„Am început să scriu, să joc și să regizez propriile mele filmulețe”, spune el. „Sincer, am iubit în mod egal atât teatrul, cât și filmul încă de atunci”, își amintește românul. După un debut triumfător ca actor, câștigând premiul UNITER pentru cel mai bun actor într-un rol principal în 2017, Huțuleac a trecut la regie.
Dar în timp ce primul său lungmetraj – „Dog poop girl” – a câștigat anul acesta premiul cel mai mare la Festivalul de Film de la Moscova, Huțuleac recunoaște că încă se simte ca un „străin”, care caută să demonstreze că merită să ocupe scaunul de regizorul.
În prezent, lucrează la următorul său lungmetraj și caută o oportunitate să regizeze un serial thriller. „Cred că, mai ales când ești la început, trebuie să-ți stabilești un anumit ritm de creație”, spune el. „Pregătirea profesională se face cel mai bine prin experiență practică. Nu poți doar să citești despre cum se fac filmele. Trebuie să le faci de fapt”, spune românul, potrivit sursei citate.
Lina Vdovîi: „Jurnalismul are propriile sale limite”
Vdovîi a început să lucreze ca reporter de investigație și reportaj, în urmă cu mai bine de un deceniu. A scris despre metodele de tortură în regiunile separatiste din fostele Republici Sovietice, a transmis despre războiul din estul Ucrainei și a acoperit alegerile prezidențiale din Rusia. „Am căutat în permanență modalități de a vorbi despre probleme umane mai complexe, dar jurnalismul are propriile sale limite”, spune jurnalista pentru Variety.
„În căutarea libertății creative, m-am orientat spre filmul documentar”, a explicat Lina Vdovîi.
Ea este scenarista filmului documentar „Acasă”, regizat de Radu Ciorniciuc, și multipremiat anul acesta la mai multe festivaluri din întreaga lume, fiind chiar primul documentar românesc premiat la prestigiosul festival Sundance.
Lina Vdovîi este și coregizoarea, alături de Ciorniciuc, a filmului „Tata”, un documentar despre relația abuzivă cu propriul ei tată, crescut și educat în URSS. „Este cea mai complicată poveste la care am lucrat în toată cariera mea pentru că, pentru prima dată în viața mea, am întors camera spre mine”, spune Vdovîi. „Sper că filmul va deschide un spațiu sigur pentru dezbateri despre normele culturale care permit violenței să prospere, dar și despre cum putem rupe cercurile vicioase, care generează abuzuri”.
Vladimir Dembinski: „Nu mă gândesc atât de mult la această industrie”
Absolvent al Universității Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, Dembinski a început să facă film ca o modalitate de a se conecta cu lumea din jur. „Uneori am niște gânduri pe care nu mă simt confortabil să le împărtășesc cu oamenii din jurul meu”, spune el pentru Variety.
„Faptul că (n.r. – prin film) poți împărtăși altora viziunea ta, mica priveliște de la geamul tău, mă inspiră”, a adăugat el. După primele sale două scurtmetraje proiectate în Clermont Ferrand (Franța) și Locarno (Elveția), Dembinski s-a întors la Festivalul de Film din Transilvania, anul acesta, cu cel mai recent scurtmetraj, „În numele tatălui”, cu Vlad Ivanov și Diana Cavallioti în rolurile principale.
În timp ce lucrează la primul său lungmetraj, „Crissea IV”, o poveste de dragoste situată într-un orășel din Delta Dunării, scenaristul-regizor spune că nu-l preocupă ce fel de recompense profesionale i-ar putea aduce viitorul. „Nu mă gândesc atât de mult la această industrie”, spune el. „Mă interesează mai mult să găsesc cel mai bun mod de a-mi spune povestea”, a punctat tânărul.
Alina Șerban: „Când eram mică, mi-era rușine să fiu o fată de etnie romă”
Distinsă cu Premiul German pentru Actorie pentru rolul din „Gypsy Queen”, în regia lui Hüseyin Tabak, actrița de etnie romă Alina Șerban (foto) spune că a devenit actriță „pentru a-și crea o realitate alternativă care să o ajute să scape de realitatea dificilă de rom”, realitate care nu era lipsită de sărăcie și de o discriminare agresivă. Anul trecut, a debutat în regie cu scurtmetrajul „Letter of Forgiveness”, primul film despre sclavia romilor, scris și regizat din perspectiva femeilor rome.
Șerban spune că a devenit regizoare pentru că „am simțit nevoia să pun în lume povești pe care eu însămi aveam nevoie să le văd când era mică, când eram intimidată și mi-era rușine să fiu o fată de etnie romă”. „Prin poveștile pe care le spun în filmele mele, îmi propun să arăt umanitatea romilor, care reprezintă în continuare cea mai discriminată minoritate din Europa, și să insufle speranță oricui are nevoie”, mai spune ea.
Andrei Epure: „Am ajuns la cinema prin alte forme de artă”
Drumul lui Epure (foto) către scaunul regizorului „s-a întâmplat treptat și involuntar”, spune el pentru Variety. „Am avut tot felul de curiozități și am ajuns la cinema prin alte forme de artă, precum literatura și fotografia”. Tânărul regizor a debutat în forță în 2021, cu scurtmetrajul „Poate întunericul mă va acoperi”, care a avut premiera la Moscova cu doar câteva săptămâni înainte ca cel de-al doilea scurtmetraj al său, „Interfon 15”, să concureze în secțiunea Semaine de la Critique a Festivalului de Film de la Cannes.
Epure lucrează, în prezent, la scenariul debutului său de lungmetraj, „Dont Let Me Die”, o extensie a filmului său de la Cannes, o poveste de la bloc despre noile limite ale empatiei. „Provocarea mea este să fuzionez Noul Cinema Românesc cu genul horror și fantasy, încercând să creez astfel un nou gen cinematografic”, spune el.
Eugen Jebeleanu: „Voi continua să lupt pentru drepturile omului cu filmele mele”
Regizor de teatru premiat (Cel mai bun regizor la Gala UNITER din 2020), Jebeleanu s-a apropiat de film aproape întâmplător, după ce un producător l-a sunat și i-a zis că are un scenariu pentru el. Așa a luat naștere „Poppy Field”, debutul său în lungmetraj, care a avut premiera mondială la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional Tallinn Black Nights (PÖFF), în 2020.
Pentru prima dată, mărturisește Jebeleanu, a simțit că e datoria lui să spună povestea unui tânăr jandarm din București, obligat să-și confrunte dubla identitate, în timpul unei manifestații anti-gay, la un cinematograf din Capitală. Într-o țară în care drepturile LGBTQ sunt încă un câmp de luptă, Jebeleanu își dorește ca filmele lui „să deschidă o conversație mai largă despre toleranță, acceptare și respect față de grupurile vulnerabile”. „Voi continua să lupt pentru drepturile omului cu filmele mele”, adaugă regizorul.
Premiera mondială la Tallinn, în capitala unei țări din fosta Uniune Sovietică, unde homosexualitatea a fost dezincriminată abia în 1992, este în sine un mesaj foarte puternic, mai spune regizorul.
“Câmp de maci/Poppy Field” este plasat în contextul României contemporane și este inspirat de evenimentele din 2013 și 2018, atunci când o serie de proiecții de filme cu tematică LGBTQ+ au fost întrerupte de reprezentanții unor grupări conservatoare, necesitând și intervenția jandarmeriei.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!