Alexandru Arşinel se poate declara un răsfăţat al sorţii. Potrivit declaraţiei pe 2013, depuse în anul 2014, managerul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” se află în fruntea unui top al celor mai avuţi artişti care ocupă o funcţie de conducere.
Actorul are nu mai puţin de cinci case: un apartament în Capitală, de 225 de metri pătraţi, o vilă la Sinaia şi o alta pe litoralul românesc, şi încă două case de vacanţă, la Dolhasca (moştenită de la părinţii săi) şi una în judeţul Dâmboviţa. De asemenea, Arşinel se poate lăuda şi cu o colecţie de timbre, în valoare de 5.000 de euro. La sfârşitul lui 2015, actorul a decis să renunţe la funcţie, pentru a ceda locul unui coleg mai tânăr.
“În fiecare an am obţinut, ca manager, o medie de peste nouă”, a mai spus acesta pentru Libertatea. Ca director, Arşinel avea un salariu anual de 48.616 lei.
Maia Morgenstern, una dintre cele mai mari actriţe ale noastre, cu o activitate de peste 30 de ani pe scenă, este şi ea proprietara în acte a unui apartament şi a unei vile, şi are conturi frumuşele în bancă. Ca directoare a Teatrului Evreiesc de Stat, actriţa câştigă, anual, 47.364 de lei. Ea este însă angajată cu contract de muncă şi la Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, care-i aduce de asemenea un venit anual de 38.895 de lei. La acestea se adaugă şi cele 16 contracte pe drepturi de autor pe care le are cu alte instituţii.

Bijuterii scumpe, tablouri şi colecţii valoroase

Cunoscuta soprană Felicia Filip, care are o funcţie importantă la Opera comică pentru copii, a declarat că are, la rându-i, trei case, dar nici una nu este pe numele său. Artista se poate lăuda însă cu bijuterii preţioase, a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro.

George Ivaşcu, director manager la Teatrul Tineretului Metropolis, are o colecţie impresionantă de tablouri şi antichităţi, de peste 20.000 de euro. În anul 2013, actorul a reuşit să-şi ridice casa visurilor sale, o vilă de 159 metri pătraţi.
Mihai Mălaimare, director manager la Teatrul Masca, nu o duce nici el rău. Are un apartament, o vilă şi o casă de vacanţă, precum şi tablouri de 2.000 de euro.
În schimb, George Mihăiţă, director manager la Teatrul de Comedie, a declarat că nu deţine vreo proprietate, ci doar un teren de 3.900 de metri pătraţi, şi acela moştenit, în municipiul Moreni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News