Radu Mazăre a mers în Princess Club însoţit de mai multe fete frumoase, alături de care a dansat, cu care a vorbit, a băut, s-a distrat şi pe care le-a… atins cam peste tot. Cum distraţia a fost în toi, edilul Constanţei nu s-a sfiit să facă gesturi neortodoxe, în lumina difuză a clublui.
Fotoreporterii Libertăţii l-au surprins astfel pe Mazăre într-o ipostază periculos de fierbinte: cu mâna sub rochia uneia dintre frumuseţile de la masă, care nu părea să fie deranjată deloc de gestul acestuia. Mai târziu a pipăit-o pe o alta pe fund. Punctul culminant ale serii a fost cel în care cele două blonde cu părul lung au oferit un show lesbi, în centrul clubului, la masa lui Mazăare. Cele două s-au sărutat cu foc pe gură, în timp ce Radu Mazăre… le făcea poze cu telefonul, spre amuzamentul celor din jur.
Altfel, celebrul primar s-a distrat în club alături de câteva vedete, printre care Anda Adam şi Cătălin Botezatu, cu toţii asistând şi la concertul de deschidere, susţinut în faţa a sute de oameni, de către trupa B.U.G. Mafia.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește-ne pe Google News