În urma celor două probe, cea de prezentare scrisă a unui proiect managerial și cea orală în fața comisiei, Ştefan Ignat a fost declarat câștigător al concursului organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
El l-a depăşit pe Antoniu Zamfir, directorul Operei Craiova, cu aproape un punct şi jumătate la proba interviului. La prima probă, cea a concursului de proiecte de management, Zamfir obţinuse nota 7,80, iar Ignat, nota 7,16, conform rezultatelor publicate pe site-ul Ministerului Culturii. La cea de-a doua probă, directorul de la Craiova a luat 7,70, în timp ce interimarul de la București a primit 9,13.
Astfel, în final Ștefan Ignat a fost declarat câștigător cu nota 8,14, în timp ce Antoniu Zamfir a primit 7,75. Doar că lucrurile nu au rămas deloc așa.
Acuzații de plagiat
La registratura Ministerului Culturii, în atenția secretarului de stat Mădălin Voicu și în atenția ministrului George Ivașcu a fost depusă o contestație, semnată Nicoleta Dascălu, aceasta fiind una dintre persoanele care, conform Art9, alineat 9 din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management organizat de ONB, avea dreptul să asiste în public.
Potrivit documentului depus de Nicoleta Dascălu, unul dintre membrii comisiei, Teodor Niță, care este Directorul Teatrului Muzical din Galați, a fost, în toamna anului trecut, în mijlocul unui scandal de plagiat, „fapt care pune grav sub semnul întrebării probitatea sa profesională”. În fapt, conform articolelor de la acea vreme, Niță era bănuit că ar fi plagiat inclusiv pasaje din proiectul de management al directorului de la Craiova, Antoniu Zamfir!
De asemenea, un alt membru al comisiei este contestat de către Nicoleta Dascălu: Dumitru Avakian ar fi avut „o atitudine vădit favorizantă față de al doilea candidat din concurs, Ștefan Ignat”, în timpul prezentării acestuia oferindu-i inclusiv sugestii pentru un viitor repertoriu.
Avakian ar fi făcut parte, conform aceleiași scrisori, și din comisia pentru concursul din luna mai 2018, încălcând astfel prevederile Art 13 din OUG 189, care precizează că „Proiectele de management sunt elaborate de către candidați, fără a fi personalizate, fără a avea semnături și fără a conține indicii privind identitatea autorului, cu respectarea cerințelor din caietul de obiective și a prevederilor legislației indicate în bibliografie”. Practic, conform Nicoletei Dascălu, prin participarea la precedentul concurs, în care candidații au fost aceiași, cu aceleași proiecte, Avakian „nu avea cum să nu identifice autorii”.
Un alt fapt subliniat în scrisoarea trimisă de Nicoleta Dascălu la Ministerul Culturii și Identității Naționale este cel legat de faptul că Ștefan Ignat „nu îndeplinește condiția de a avea cel puțin cinci ani de experiență într-o poziție de management și nici vreo specializare în acest domeniu”.
La rândul său, Antoniu Zamfir pregătește o contestație, în urma afișării rezultatelor pe site-ul Ministerului Culturii, pe care a declarat că o va depune în termenul prevăzut de lege la registratura MCIN.
Până la ora redactării acestui articol, directorul interimar al Operei Naționale din București, Ștefan Ignat, nu a răspuns solicitării ziarului Libertatea, pentru a-și exprima punctul de vedere.
CITEȘTE ȘI: