Mai întâi, Demi a fost spitalizată după depresia ulterioară despărţirii de Ashton Kutcher, iar mai apoi probleme cu anorexia şi abuzul de medicamente. Acum, cea mai mică fiică a lui Demi, Tallulah Willis se află în toiul unui imens scandal sexual.
Potrivit site-ului RadarOnline, tânăra de 18 ani apare în câteva fotografii, în timp ce fuma droguri uşoare, „iarbă”, în sânii goi. Se pare că imaginile au fost scoase pe piaţă pentru ca instituţiile media să le cumpere. Se pare că ar exista patru fotografii cu tânăra Tallulah.
Fiica lui Demi a absolvit luna trecută liceul dar nu este pentru prima dată când intră într-un scandal. Pe când avea 17 ani, în aprilie 2011, ea a fost citată pentru că a băut alcool într-un bar deşi vârsta nu îi permitea acest lucru.
Nici sora lui Tallulah nu este mai cuminte, Scout, în vârstă de 20 de ani, fiind şi ea surprinsă consumând alcool într-un bar din New York.
FOTO ARHIVĂ HEPTA