Vica a acuzat-o pe Adina Alberts că i-a lăsat un fir nescos după operaţie, că silicoanele nu au fost potrivite, iar sânii ei, în loc să fie frumoşi, au fost de-a dreptul hidoşi. Esteticianul spune că nu este ea responsabilă pentru asta şi că nu are nicio legătur
Din 2012 şi până acum, Vica a tot acuzat-o pe Adina Alberts că a mutilat-o şi că i-a distrus viaţa, că din cauza silicoanelor puse de ea, nu putea fi atinsă de iubit pe sâni.
Adina Alberts se apără şi spune că Vica nu a respectat nici una dintre indicaţiile ei postoperatorii -nu a purtat bustiera care se impunea pe durata celor 8 săptămâni şi nici nu a evitat efortul fizic, care era cu desăvârşire interzis.
În ceea ce priveşte controversatul fir pe care esteticianul i l-ar fi uitat la sân, Adina spune că la ultimul control pe care i l-a făcut, în octombrie 2012, nu exista niciun fir. Ulterior, după o lună, Vica a mers la presă şi a pozat cu firul care îi ieşea din sân.
„De la mine, din mâinile mele, nu a fost nici măcar un fir restant. Nu îmi explic ce s-a întâmplat”, spune Adina Alberts. „Eu sunt cea care i-am scos firele şi ştiu ce fac”, susţine esteticianul.
Până la descoperirea misterului firului de la sân, cert este că Adina Alberts o dă în judecată pe Vica şi îi cere acesteia daune de 441.000 euro, „o mică parte din daunele morale şi materiale pe care ea mi le-a creat”, din 2012 şi până azi.
„La medicul estetician se vine pe bază de încredere, iar eu am fost defăimată în aceşti doi ani. Pacienţii mei au fost cei care m-au îndemnat să o dau în judecată”, a spus Adina Alberts.