„Tocmai pentru că a fost prima relaţie pe care eu am făcut-o publică, primul bărbat cu care eu am apărut de mână, am încercat foarte mult să fac ca totul să fie bine, să nu fiu judecată. (…) Cred că este de vină şi vârsta, deşi eu nu-l consider un copil. Probabil era cu gândul afară, la joacă. La ce cantitate de femei există pe piaţă, nu la calitatea relaţiei”, a declarat Dana în cadrul emisiunii Wowbiz de la Kanal D.
„Am trecut printr-o perioadă foarte dificilă. După stresul din ultima perioadă, am avut o noapte în care am stat cu telefonul setat pe numărul de urgenţă, de frică să nu fac un atac de inimă, pentru că mă înţepa foarte tare. El a avenit la 8 dimineaţa şi m-a minţit că a fost la un prieten, la care eu ştiam că nu fusese. Am plecat la mare plângând tot drumul. Ajunsă acolo mi s-a făcut iar rău, am mers la medic şi mi-a dat pastile pentru depresie”, mai spus Dana.
„A fost greu pentru mine. I-am văzut cu ochii mei. Erau la trei mese depărtare de mine”, a declarat DJ Harra.