De data aceasta, cei doi concurenți s-au nominalizat reciproc, în momentul în care au fost întrebați cine nu merită imunitate.
George și Andreea nu s-au putut opri la discuțiile din cadrul emisiunii și au început să își arunce tot felul de cuvinte dure.
„Această imunitate nu ar trebui să meargă la Andreea Antonescu și spun acest lucru pentru că este venită mai nouă în Fermă, mi se pare că noi avem mai mult timp în care ne-am luptat aici.
Mihaela, sunt sigur că sunt eu (persoana despre care Andreea Antonescu a vorbit că nu merita imunitatea). Aici, consider că nu trebuie să ne aducem frustrările.
Dacă rămân niște frustrări și niște supărări. Cu ce o afectează pe fosta mea soție dacă o dau afară pe Andreea Antonescu? a spus George Burcea în cadrul emisiunii.
„Aș fi avut pretenții mai mari de la el, la cum am apucat eu să-l cunosc eu pe George. Azi mi s-a părut așa o frustrare, pe motive de 2 lei, o anumită ranchiună în suflet…a dat-o cu atâta bucurie atunci când mi-a pronunțat numele. Pot să fiu și ea rea, dacă vreau”, a spus și Andreea Antonescu.
„Am știut de la început că va fi o situație sensibilă”
Andreea Antonescu a precizat că a fost conștientă încă de la
început de situația în care va fi poziționată, însă ea nu poate decât să fie de
partea Andreei Bălan.
„Am știut de la început că va fi o situație sensibilă între noi pentru că eu voi fi mereu de partea Andreei. Relația mea cu George a fost bună până într-un anumit punct, când mergeam la Andreea, el era acolo și vorbeam.
În Fermă, relația va fi de colegialitate, dacă voi considera că am nevoie de ajutorul lui, sigur că-l voi cere, sau dacă voi putea ajuta, o voi face fără să stau pe gânduri.
Nu putem vorbi despre o relație de prietenie în cadrul acestui reality show, deoarece Andreea a fost, este și va fi parte din familia mea! Dar sigur vor fi alte persoane în Fermă cu care să încep o relație de prietenie, a spus Andreea Antonescu.