„Draga mea, Hannelore
Spre deosebire de tine, aşa nebună cum sunt, sunt şi sinceră. Când am participat la emisiune, nu am jucat vreun rol aşa cum o faci tu (poate vrei să fii actriţă) şi am avut un comportament constant, atât în faţa camerelor cât şi spatele acestora, iar asta spune multe despre o persoană. Măcar cu toata aceasta nebunie a mea, pe care o consider parte din farmecul meu personal, am fost onestă atâta cu mine cât şi cu cei din jurul meu şi mi-am dat frâu liber sentimentelor şi mi-am asumat alegerile făcute în cadrul emisiunii. Nu m-am ascuns şi am început să bârfesc crezând că nu-s pornite camerele, aşa ca tine. Consider că se vede clar diferenţa uriaşă dintre noi. Se vede cine încearcă doar sa dea bine pe micile ecrane şi cine a fost naturală, a spus lucrurilor pe nume fără vreun resentiment asumându-şi că va fi judecată.😊”, este mesajul transmis de Diana Constantin pe contul de socializare.

Hannelore a fost dezamăgită de iubitul său, la „Insula Iubirii”, show difuzat de Antena 1. Lovitura primită de Hanne a fost una prea dură pentru ea, iar reacția sa una pe măsură, mai ales că a venit cu Bogdan pentru a demonstra tuturor că relația lor este una de vis și că se vor întoarce acasă să facă o nuntă de vis. Însă, veștile de la Bonfire au lăsat-o cu lacrimi în ochi.

Citește și

Povestea lui Ovidiu Ionescu, medaliat cu argint la Europenele de tenis de masă. „Părinții și-au vândut casa pentru a-i plăti antrenamentele în Germania”

FOTO/ Prima imagine de la nunta lui Hannelore și a lui Bogdan de la “Insula Iubirii”. Evenimentul a avut loc în Ungaria

 

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News