La doar o zi după ce i-a făcut jumătății ei parastasul de 6 luni, Anca Pandrea s-a trezit târâtă fără voia ei într-un nou scandal. Aceasta este supărată pe actorul Florin Zamfirescu, după ce acesta a fi făcut o serie de afirmații pe marginea pictorialului porno realizat de ea și de Iurie Darie acum câțiva ani. Într-o intervenție la România TV, actrița l-a tras de urechi pe maestru.
”Care este problema lui? Și ce dacă tinerii își vor aminti ipostazele porno? El să-și vadă de familia lui și de copiii lui și de divorțul lui. Să nu se bage în viața mea și a lui urie Darie? A venit să spună vreun cuvânt când a murit Iurișca? Se trezește el acum, când nu a fost acolo când a dispărut Iura? Eu cu Iura ne-am văzut de viața noastră. Dacă Iura va veni din nou pe această planetă vom face din nou fotografii. Pentru mine Florin Zamfirescu este un nimeni. A dat vreun telefon când Iura a fost operat pe creieraș? Să-ți fie rușine cu ”R” mare, Florin Zamfirescu! Vezi-ți de viața ta, de divorțul tău, de familia ta”, i-a transmis Anca Pandrea lui Zamfirescu.
La rândul său, Florin Zamfirescu a intrat în direct la postul de știri negând că ar fi făcut declarațiile legate de pozele porno.
”Eu o stimez pe biata Anca și creați false conflicte. Eu nu am declarat niciodată că am ceva împotriva cuplului Anca Pandrea-Iurie Darie. Nu îmi permit să critic, să judec situații care nu mă privesc. Eu îi cer scuze Ancăi, o stimez, o iubesc, dar nu am spus așa ceva. Eu am vrut să spun că Iurie Darie a ajuns la bătrânețe și nu trebuia să fie expus. Nu este adevărat. Nu am făcut asemenea afirmații: Am spus că tinerii își vor aminti de Iurie Darie ca de un mare actor, tânăr și frumos, nu în ipostaze porno”, a explicat marele actor.

În 2010, Anca Pandrea și regretatul actor Iurie Darie au acceptat să fie protagoniștii unui pictorial nud, care a stârnit controverse.
„Ziariștii au venit la noi pentru un articol. La un moment dat, Fane zice ‘Nu vreți să faceți o fotografie în pat?. I-am zis ‘Nu ești normal, eu așa stau în pat, îmbrăcată?. Nu ei mi-au propus să fac pozele astea. Eu le-am spus. Știam că o să fie publicate. Trebuie să învețe oamenii să fie deschiși. Am vrut să îi șochez pe cei de acasă. Iubirea e frumoasă la orice vârsta”, spunea atunci Anca Pandrea.
 

Urmărește-ne pe Google News