Scandal între Gheorghe Turda și Constantin Enceanu, doi
dintre cei mai apreciați artiști de muzică populară. Totul a pornit în timp ce
aceștia se aflau în cadrul unui eveniment, iar Gheorghe Turda a făcut un gest
care l-a enervate la culme pe colegul său de breaslă.
„Eu am cântat o doină, nici n-am cântat doua versuri din strofa doinei, că s-a ridicat şi a început să urle la mine.
A urlat pur şi simplu. Urla bazaconiile lui, nici nu mă interesează, că nu vreau să reproduc ce a spus. M-a derutat total, m-a întrerupt din cântare şi bineînţeles că toată lumea a rămas stupefiată de gestul lui”, a declarat Gheorghe Turda la Antena Stars, citat de Spynews.
„Eu sunt cântăreţ de operă polivalent din multe puncte de vedere, muzică de operă, am terminat belcanto, el ce a terminat la viaţa lui, ce pregătire muzicală are individul?
Invidii, nu ne mai suportă pe noi, valorile din generaţia de aur, şi vin haştagii ăştia din folclor ca să ne demonstreze că ei sunt buricul pământului.
A fost obraznic, nu se face aşa ceva, să întrerupi un artist
de valoarea lui Gheorghe Turda, ca să începi să ţipi şi să faci haz şi
bazaconii”, a adăugat Gheorghe Turda.