Brown a fost dat afară din Biserică, după ce a început să se certe cu mai mulţi membrii ai familiei lui Whitney. Brown s-a supărat pentru că a vrut să aducă alături de el alte nouă persoane în interiorul Bisericii.
Până la urmă, Bobby a fost nevoit să plece la doar câteva minute de la începutul ceremoniei. Potrivit surselor TMZ, Brown a primit permisiunea de a mai aduce alte două persoane alături de el, dar a apărut la Biserică alături de un grup format din nouă persoane.
Bobby a fost, de asemenea, deranjat de faptul că nu a fost aşezat lângă fiica sa şi a lui Whitney, Bobbi Kristina.
Ca dovadă a conflictului, reverendul Al Sharpton a scris pe Twitter despre momentul în care a încercat să-l calmeze pe Brown. „Sunt la funeraliile lui Whitney. Am vorbit cu Bobby Brown şi am încercat să-l calmez pentru a nu deranja ceremonia. Astăzi totul ar trebui să fie despre Whitney”, a notat reverendul.