Elena Caragiu o acuză pe Maria Doina Caragiu, fiica adoptivă a actorului, că a vândut casa actorului de la Periș, deși i-a promis că nu va înstrăina niciun bun care a aparținut lui Toma Caragiu.
„A vândut foarte repede casa, care a mai fost vândută de trei ori de atunci. Mâine o să mă întâlnesc cu actualul propietar să văd dacă o pot cumpăr. Vreau să o fac casă memorială. (…) În toți anii pe care i-am petrecut în America nu am vorbit cu fiica lui. De ce să vorbesc cu ea? În toți anii m-a ținut la distanță, iar pe Toma l-a jumulit de bani. Eu nu sunt în război cui ea, nu am nimic în comun cu ea, nu este rudă cu mine. Îmi dovedește că, după atâția ani, atât ea cât și mama ei sunt geloase pe mine, și au și de ce”, a declarat fosta soție a actorului, luni, în emisiunea „Happy Hour”, de la PRO TV.
Toma Caragiu știa că o să moară
Soția regretatului actor, care a pierit în cutremurul din 4 martie 1977,spune că acesta presimțea că-și va găsi sfârșitul într-un astfel de mod.
„Întotdeauna am crezut că unii dintre noi suntem marcați de destin, așa cum a fost Toma. El presimțea că o să moară într-un accident, pentru că i s-a prezis de către o ghicitoare. De aceea evita să zboare cu avionul sau să conducă.
El mi-a spus că în viața lui s-a întâmplat o mare schimbare de când am apărut eu. Într-o zi mi-a spus că o ghicitoare i-a prezis că o să apară în viața lui o femeie, Elena, alături de care o să trăiască 14 ani. Mi-a mai spus că ghicitoarea l-a sfătuit ca după acești 14 ani să fie foarte atent, deoarece va pieri într-un eveniment în care omenirea va avea de suferit”, a declarat Elena Caragiu.