Potrivit publicației menționată, în niște imagini surprinse într-un bar, Roosterfish, din Veneția, apar doi bărbați care se sărută cu pasiune, iar unul dintre ei este nimeni altul decât starul din franciza James Bond, Daniel Craig. „Daniel și-a sărutat partenerul pe buze. A fost un sărut franțuzesc plin de pasiune. Daniel îl ținea pe celălalt tip de mână și l-a tras spre el când l-a sărutat”, a declarat un martor pentru National Enquirer. Însă, în momentul în care actorul a văzut că cineva se uită la ei, a luat rapid distanță de partenerul lui.
”Inițial, am crezut că Daniel a venit cu un prieten de-al lui gay în bar să asculte muzică live. Însă când au început să danseze împreună, mi-am dat seama că între ei e ceva mai mult decât doi amici care au ieșit să bea ceva”, a mai spus acesta, precizând că sărutul i-a confirmat toate bănuielile.
Mai mult, jurnaliștii americani notează că sursa a fost chiar supusă unu test poligraf pentru a demonstra că nu minte, și a trecut testul cu brio. Deși au încercat să primească un răspuns de la reprezetanții actorului, aceștia nu au vrut să răspundă la acuzații.