Actorul și-ar fi trimis niște prieteni la reședința din Los Angeles, pe care a împărțit-o cu Amber și unde locuiește aceasta acum, după unele lucruri, iar Amber a înștiințat autoritățile, prin intermediul avocaților, că acesta a încălcat ordinul judecătoresc trimițând oameni în casa lor.

Însă, poliția  a considerat că ordinul de restricție nu a fost încălcat, din moment ce nici Amber și nici Depp nu erau la fața locului, ci doar niște reprezentanți de-ai actorului, care veniseră după câteva lucruri ce-i aparțineau lui Johnny.„Nici o parte nu era prezentă la fața locului în acel moment.

Ofițerii au păstrat liniștea și apoi au părăsit locația”, a confirmat un reprezentant al poliției, precizând că s-au prezentat la vila actorului pentru a se asigura că reprezentanții actorului au luat din locuință doar lucrurile lui care au fost listate în fața unui judecător.

Amber Heard a depus actele de divorț pe 23 mai, la două zile de la moartea mamei actorului, și a cerut un ordin de restricție împotriva lui Depp pe care îl acuză de violență domestică.

Actrița și Johnny Depp s-au cunoscut pe platourile de filmare de la „Jurnalul unui iubitor de rom”, iar actorul și-a părăsit partenera de viață de 14 ani, Vanessa Paradise, pentru a se căsători cu mult mai tânăra Amber, însă mariajul lor a rezistat doar 15 luni.

Starul din „Pirații din Caraibe” a fost recent la București, unde a susținut un concert pe 6 iunie, alături de colegii săi din trupa „The Hollywood Vampires” și a petrecut alături de aceștia la Castelul Bran.

Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News