Astăzi, Ion Manole, tatăl "Fetei cu părul de foc", a mers la casa din Otopeni a ginerelui său, Petru Mircea, într-o nouă încercare de a-și vedea nepotul, însă nimeni nu i-a răspuns.
Supărat, tatăl Mădălinei Manole a amenințat că va veni cu un executor judecătoresc, ca să-l vadă pe Petru Jr. pentru prima dată de la moartea cântăreței.
"Vreau doar să-mi văd nepotul, să văd şi eu cum arată, poate seamănă ţi cu fetiţa mea, îmi alină şi mie sufletul. Am bătut la o poartă închisă, voi mai sta pe aici pentru că este poarta fiicei mele", a spus, îndurerat Ion Manole, citat de România TV, precizând că data viitoare va veni cu un executor judecătoresc.
"Nu va mai merge mult, se strânge laţul în dosar şi va trebui să răspundă, îl acţionăm cu executorul şi la executor dacă nu ai permis se fac forme pe care va fi acţionat în penal, va lua sancţiune şi apoi pedeapsa cu privare de libertate", a spus acesta.