Manelistul, un personaj care face orice îl taie capul pentru a atrage atenția, apare într-o filmare devenită virală, realizată într-o grădiniță unde a ajuns grație inconștienței unor cadre din învățământ, în timp ce le ”predă” lecții de viață pe manele mediocre celor de-o șchioapă. Din repertoriul manelistului ”educator” fac parte piese cu titluri controversate precum: ”Stai cumite că te bat”, ”Mafiot cu suflet mare”, ”Te iubesc golane” ori ”Escorta”. Cât despre povețele date micuților ascultători, textul următor nu mai are nevoie de nicio descriere:

 

 

”M-am apucat de rele de când eram mic/Asta a fost soluția să mă ridic/Viața m-a făcut să nu fiu deloc cuminte/Am facut infracțiuni și-am mers înainte/Eu nu dau înapoi/Nu cad pe locul doi/Pentru că șeful meu/E numai Dumnezeu/Am făcut multe rele/Și-aveam pedepse grele/Dar El nu m-a lasat/ Și tot m-a ajutat”

 

 

Urmărește-ne pe Google News