„Muzica are cel mai important rol în viața mea. În seara asta o să fac ceva ce nu a mai fost făcut la Vocea României și sper să iasă bine”, va spune unul dintre concurenții care vor urca pe scena de la Vocea României 2024.
Bătălia pentru cele mai bune voci îi va face pe antrenori să se lupte în argumente tăioase: „Concurentul câștigă Vocea României, nu antrenorul!”, va fi remarca lui Smiley, la una dintre discuții, iar Tudor nu va ezita să răspundă: „E adevărat, concurentul poate câștiga Vocea României, dar am văzut foarte multe cazuri în care antrenorul a pierdut- o”.
„Oricât de mult ne-am bate cu pumnii în piept că știm noi exact, se întâmplă să o mai dăm și în bară. Dar ce pot să-ți garantez eu este că sunt îndrăgostit de vocea ta – e foarte important pentru mine pentru că de aia sunt la Vocea României de atâtea sezoane – caut voci care să mă inspire, cu care să-mi doresc să lucrez nu numai la Vocea României, ci și dincolo de ea”, îi va spune Smiley unei concurente pe care și-o dorește în echipă. Dacă mesajul lui va avea succes, aflăm în câteva ore.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Horia Brenciu, în lacrimi la Vocea României 2024
Seara nu va fi privată nici de emoții puternice pe care concurenții de pe scenă le vor trezi în antrenori: „A început să cânte și a fost clar pentru mine că dacă mă uit în dreapta, Horia plânge”, va spune Theo Rose, după una dintre interpretările de pe scenă.
Tot diseară, la Vocea României 2024, pe scenă va urca Raluca Moldoveanu.
Raluca Moldoveanu are 23 de ani și vine din Slobozia. Concurenta a participat și la „SuperStar”, tot la Pro TV, unde a interpretat într-o manieră inedită melodia „Lie Ciocârlie”. Jurații au fost cuceriți de vocea ei frumoasă și i-au acordat 4 de DA.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
FANATIK.RO
Cartierul din București care a început să semene cu cele din New York, Viena sau arondismentele de la Paris. Au fost refăcute străzi, trotuare și locuri de parcare, s-au reabilitat școli, piețe și locuri de joacă. Se construiește și un spital, se ridică blocuri și schimbarea e totală
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
FANATIK.RO
Țara din Europa la fel de frumoasă ca Italia sau Grecia pe care puțini turiști o vizitează. Românii au descoperit-o în vară și au rămas fermecați de locurile de vis. Se ajunge repede, prețurile sunt mici de tot și cazările spectaculoase
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Observatornews.ro
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc