Schimbare neașteptată de regulament chiar înainte de finala serii! Flavia Mihășan, Ilona Brezoianu, Radu Bucălae și Florin Ristei au sărit în tandem!

Flavia Mihășan, Ilona Brezoianu, Radu Bucălae și Florin Ristei au decis să sară împreună la Splash! Vedete la apă. Cei patru s-au așezat pe podium, pregătiți pentru un salt în tandem de la platforma de cinci metri. Iată cum a arătat săritura neașteptată a celor patru participanți de la Neatza!

img (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

„Extraordinar! Asta înseamnă să fiți o familie și treaba asta s-a văzut! Dar eu sunt curios pe cine jurizăm acum”, a spus Răzvan Fodor la Antena 1.

„Îi jurizăm pe ei doi, că așa este normal, dar ținem cont și de ceilalți, că i-au ajutat. Am adunat, am împărțit și mi-a ieșit nota nouă”, a jurizat nea Marin.

„Ați demonstrat că sunteți o echipă și, dincolo de notele din această competiție, sunteți o echipă de nota 100. Cred că o echipă se sudează mai ales atunci când nu există concurență negativă între membrii ei și faptul că sunteți acolo unul pentru celălalt și vă încurajați spune foarte multe despre voi și, de fapt, acesta este motivul, cred eu, pentru care proiectul vostru are atât de mult succes.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Mă bucur tare mult că ați fost alături de noi astăzi. Eu aș vrea să vă mai văd, mai ales pe Ilona”, a precizat Iulia Albu, care le-a acordat nota zece pentru săritura în tandem.

„Vă felicit pentru spectacolul pe care îl faceți, pentru că sunteți atât de uniți, dar, din punctul meu de vedere, săritura Dianei a fost mult mai bună”, a jurizat Clara Gherase, care le-a dat nota cinci.

„E clar că a fost o ediție atipică dacă eu am dat 12. Aș vrea să vă dau mai mult, dar vreau să fiu, totuși, în termenii legali”, a transmis Cosmin Natanticu, care le-a acordat nota zece.

Așadar, Flavia Mihășan, Ilona Brezoianu, Radu Bucălae și Florin Ristei au obținut împreună 24 de puncte.

„Pe locul trei, câștigătorii medaliei de bronz, sunt Flavia, Ilona, Ristei și Radu Bucălae!”, a anunțat Ramona Olaru, „vecina de la Neatza”, după care a dezvăluit câștigătorul ediției de astăzi.

„Pe locul întâi se află Diana Stejăreanu, finalista noastră de la Neatza!”. „Vreau să mulțumesc, în primul rând, echipei Neatza, pentru că dacă nu era echipa Neatza eu nu aveam ce să caut aici, și juraților că m-au apreciat.

Și aș vrea să îi mulțumesc mamei mele, tatălui meu, dar, nu în ultimul rând, părinților mei!”, a fost mesajul de mulțumire pe care l-a transmis finalista ediției cu numărul patru de la Splash! Vedete la apă din 9 august 2024.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Lecoqsportif   •   10.08.2024, 14:27

Emisiunea asta este undeva intre jenant și penibil: niște semi-anonimi sunt filmați cand fac bâldâbâc.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI