Surpriza acestui sezon este faptul că de acum tunicile sunt toate negre, iar ceea ce le diferenţiază este modelul. Sorin Bontea a fost primul care a extras bilețelul din bol, apoi au urmat Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu.
Echipele nu au avut culori, ci modele: dungi, buline și carouri. În etapa a doua de bootcamp, concurenții rămași în competiție au avut la dispoziție șaizeci de minute pentru a pregăti rețete cât mai gustoase și corect executate, pentru a demonstra că merită un loc într-una dintre cele trei echipe ale chefilor.
Cum zborul este tema principală a bootcamp-ului, concurenţii au fost nevoiţi să pregătească o farfurie care să poată fi servită în timpul unui zbor la economy class, al cărei ingredient de bază să fie puiul, iar bugetul să nu depăşească 35 de lei.
Surprizele de care au avut parte concurenții
Sarcina a fost una extrem de dificilă, mai ales că la jurizare a contat inclusiv felul în care cooncurenții au folosit reșoul sau au tranșat carnea de pui.
De zbor nu au scăpat nici în cea de-a treia probă, în care au fost puşi să gătească un preparat ce ar putea să fie servit pe timpul unui zbor la business class! A contat imaginația, plating-ul, aromele, dar și modul de executare, mai ales că timpul de gătit a fost unul foarte scurt.
În această seară, de la 20:30, pe Antena 1, concurenţii dau bătălia finală pentru un mult râvnit loc în echipe.
„Faptul că rămân pentru alegerea finală trebuie să le dea o mare speranţă, înseamnă că sunt în vizorul nostru şi oricare dintre ei îşi pot face calcule că pot intra în echipe, mai avem nevoie de 15 concurenţi!”, a mărturisit chef Cătălin Scărlătescu.