Aproape două ore au petrecut Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu în faţa magistraţilor de la Sectorului 5. În spatele uşilor închise, cei doi au fost audiaţi şi au încercat să o convingă pe judecătoare că fiecare dintre ei are dreptate.
Pe de-o parte, Adriana a susţinut că băieţii săi nu s-au acomodat la şcoala privată la care sunt înscrişi şi că pentru dezvoltarea lor armonioasă ar fi mai bună reintegrarea acestora în sistemul de învăţământ de stat.
În replică, Prigoană a fost tranşant. În opinia sa, mutarea copiilor de la şcoală ar fi o greşeală, mai ales în condiţiile în care taxele de şcolarizare sunt deja plătite în avans de fratele lor mai mare, Honorius. La ieşirea din sala de judecată, prezentatoarea TV s-a arătat temătoare.
“Mă aşteaptă încă o noapte albă”, a declarat Adriana.
În ciuda declaraţiilor şi a pledoariilor avocaţilor celor doi, judecătorii au considerat că au nevoie de timp pentru deliberări şi au amânat pronunţarea unei decizii pentru astăzi.
Acest proces nu este singurul în care foştii soţi Bahmuţeanu- Prigoană îşi măsoară forţele. De-a lungul timpului, aceştia şi-au disputat mai multe divorţuri, cereri peste cereri, dar şi plângeri penale pentru diferite acuzaţii, unele dintre ele foarte grave.
Stiri Mondene Comentează