Partenera de viață a lui Mircea Cărtărescu, Irina Nicolaie, își aniversează ziua de naștere de Ziua Copilului, 1 iunie. Soția scriitorului împlinește 44 de ani.
Mircea Cărtărescu a transmis un mesaj emoționant de ziua soției sale.
De menționat este faptul că de 1 iunie este și ziua de naștere a lui Mircea Cărtărescu, care împlinește 62 de ani.
„Mi-am petrecut ziua în care-am împlinit 18 ani stând în pat și citind. Doar părinții mi-au zis la mulți ani, dacă n-or fi uitat și ei. Nu aveam niciun prieten, n-aveam nici măcar telefon. Bineînțeles că nici nu se punea problema să fac o petrecere sau să primesc vreun cadou.
Cu toate acestea, mi s-a făcut atunci, de ziua mea, un cadou, printre cele mai mari pe care le-am primit vreodată, despre care am aflat cu câteva decenii mai târziu.
Fiindcă în aceeași zi de 1 iunie 1974, într-un orășel din nordul țării, se năștea o fetiță care-avea să devină, după multă vreme, Ioana mea și mama lui Gabriel.
Nu voi putea niciodată să-mi arăt recunoștința și uimirea pentru acest dar pe care nu l-am meritat și nu-l merit prin nimic. La mulți ani, Ioana!”, a menționat Mircea Cărtărescu pe Facebook.
Scriitoarea Ioana Nicolaie s-a născut la Sângiorz-Băi în data de 1 iunie 1974. După absolvirea liceului „George Coşbuc” din Năsăud a devenit studentă la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1997. În 1998, când a terminat cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi, a început să lucreze în presă şi în domeniul editorial.
Citește și: VIDEO | Interviu cu un rus și cu un american, foști adversari în timpul Războiul Rece. Care e cel mai negru scenariu de la Marea Neagră