Ca de obicei, Petru Mircea a făcut parastas separat de părinţii Mădălinei. Pentru a evita orice problemă, el nu a fost la Ploieşti, unde e înmormântată cântăreaţa, ci la Biserica Sf. Nicolae din Otopeni, acolo unde “Fata cu părul de foc” obişnuia să meargă la slujbe.
A împărţit fructe, colaci şi cozonac
Petru a venit însoţit de fiul lui şi al Mădălinei. Juniorul de trei ani, ca orice puşti de vârsta lui, nu a stat o clipă locului. La un moment dat, el a împărţit, împreună cu tatăl lui, lumânări celor prezenţi în biserică.
Un moment răvăşitor pentru cei care au ţinut la Mădălina s-a consemnat tot în timpul slujbei de pomenire oficiată de parohul bisericii, preotul Radu Dima. În clipa în care s-a cântat “Veşnica pomenire”, soţul cântăreţei nu s-a putut abţine şi a izbucnit în lacrimi.
La finalul slujbei, acesta a împărţit de pomană celor prezenţi colivă, fructe, cozonac, colaci şi alte bucate, pentru ca sufletul Mădălinei să se poată odihni.
Mădălina Manole s-a sinucis în urmă cu doi ani, pe 14 iulie, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani.