Despre Eugenia, Jeni cum îi spun apropiații, au apărut zvonuri că ar urma să se căsătorească, după ce pe degetul ei a apărut un inel prețios.
Fiica cea mică a regretatului politician Corneliu Vadim Tudor a ținut să lămurească situația și a spus lucrurilor pe nume.
„Nu este adevărat, bineînțeles. Acuma nu este firesc. Am 21 de ani, am alte priorități. Peste nici o lună îmi susțin licența, termin Facultatea de Jurnalism. Și nu este firesc pentru că tatăl meu a murit acum câteva luni și astfel de subiecte nu își au locul. Aș vrea să spun o mică istorie a inelului pe care îl port pe mână. Atunci când eram mică, cred că în urmă cu vreo 15 ani, am primit două inele identice, și eu și sora mea, tocmai ca să nu ne certăm, și le-am primit de la un prieten de-al tatălui nostru. Le-am primit de ziua mea. Dânsul a spus atunci: uite aceste inele, pentru fetele tale, să le poarte când se vor face mari. Unul dintre inele s-a pierdut, s-a rătăcit, nu știm unde este, și a mai ramas unul, pe care îl purtăm amândouă, cu schimbul. E un inel mai valoroas, dar este un inel pe care l-am primit când eram mici”, a declarat Jeni.
„Am o relație absolut normală. Momentan ne vedem de facultate. Lucrurile funcționează normal, firesc și nu se pune problema de o nuntă sub nicio formă acuma. În viitor… păi toată lumea trebuie să se căsătorească, așa că dacă este dat de la Dumnezeu să se întâmple lucrurile așa..”, a mai spus ea.
Eugenia are o relaţie cu un tânăr antrenor de fitness, pentru care a fugit de acasă cu o valiză de haine. Tiberiu, iubitul fetei, nu este străin de lumea showbizului, fiind antrenorul mai multor vedete, la sala unde lucrează.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!