Dusă la altar de Traian Băsescu

Ceremonia religioasă va avea loc mâine după-amiază, la Biserica Sf. Spiridon cel Nou din centrul Capitalei. Deşi în ritul ortodox se obişnuieşte ca naşul să ducă mireasa la altar, se pare că Elena va ajunge în faţa preotului la braţul tatălui său. Traian Băsescu şi-a exprimat dorinţa ca el să-şi facă apariţia în biserică alături de fiica sa cea mică. Iar naşul, democratul Răzan Mustea Şerban, i-a cedat locul fără să protesteze.

Ea e domnişoara de onoare, iar el, cavalerul

“Mireasa va fi însoţită, conform tradiţiei româneşti, de o singură domnişoară de onoare şi de un singur cavaler de onoare, respectiv verişoara mea primară Raluca Băsescu şi prietenul nostru Codin Maticiuc”, a declarat Elena Băsescu. Dacă despre Raluca Băsescu nu se ştiu prea multe, ea fiind fiica lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, despre Codin Maticiuc s-a tot vorbit, el fiind un personaj monden.

Codin a fost coleg de liceu cu Elena şi prieten bun cu aceasta. Se pare chiar că aceasta a insistat pe lângă Syda ca Maticiuc să fie cavaler de onoare, deşi cei doi bărbaţi în trecut nu au fost prea buni prieteni. Mai mult chiar, în urmă cu cinci ani, ei au fost protagoniştii unei altercaţii, din cauza manechinului Corina Zugravu. Acum, supărările vechi au fost uitate şi Codin spune că e mândru că are un rol important la nuntă. “Va fi o noapte lungă, o petrecere de pomină, sunt convins. Mi-am pregătit o cutie întreagă de trabucuri”, ne-a declarat tânărul.

Cortul va fi decorat cu trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz fané


Invitaţii la nunta mezinei preşedintelui Băsescu se vor putea bucura în cortul de la Palatul Snagov de o atmosferă de basm, caldă, cu flori în tonuri de roz fané, culoarea tematică a acestui eveniment. Iată câteva amănunte despre nuntă, oferite chiar de Elena Băsescu:

  • Rochia de mireasă realizată de designerul autohton Anca Maxim a costat 4.500 de euro şi este din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală şi tafta.
  • Verighetele sunt confecţionate din aur roz, nu au diamante şi au costat 500 de euro împreună.
  • Aranjamentele florale şi decoraţiile vor fi simple, făcute din flori de grădină, trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz fané.
  • Atmosfera va fi întreţinută de interpreţii Aurel Tămaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi un DJ.

 

Urmărește-ne pe Google News