Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu îi vor supune în această seară pe Diana Rogo, Ionela Grigore, Georgiana Ene, Cosmin Răducu, Cristian Ușurelu, Gabriel Șerban și Sebastian Dascălu unui test de-a dreptul emoționant: vor fi nevoiți să gătească împreună cu cei dragi lor.
„De când ați plecat de acasă în această aventură numită MasterChef, ați stat departe de oamenii dragi, de familii. I-ați văzut puțin și v-ați concentrat toată atenția pe competiție. De aceea, astăzi am adus alături de voi câte un membru al familiei. Cu toții abia așteaptă să vă vadă!”, le va spune Gina Pistol, prezentatoarea emisiunii.
Pentru a-și asigura un loc în topul celor mai buni concurenți din acest sezon, aceștia vor găti alături de cei dragi un preparat din ingrediente „prețioase”, fie un fel principal memorabil, fie un desert.
În premieră, în această seară, chefii îi vor pune pe doi concurenți propuși la eliminare în fața unei situații neașteptate: „Mai este un singur loc în semifinala MasterChef România! Ați avut farfurii foarte asemănătoare, fiecare cu greșelile lui. Dragii mei, ceva nou pentru voi: vreau să decideți cine pleacă și cine rămâne!”, le va spune Chef Sorin Bontea.