Simpatica actriţă în vârstă de 22 de ani arată foarte bine şi are ce-şi doresc cele mai multe femei: sâni foarte, foarte mari. Şi, pe deasupra, şi naturali.
În schimb, Helen se plânge mereu că îi e ruşine cu bustul ei exagerat şi că ar vrea să nu se mai uite toată lumea la el. Pe de altă parte, bruneţica nu ştie cum să îi facă mai vizibili. Poartă rochii super decoltate când apare în public, iar dacă nu apare în presă o vreme, îşi pune poze pe Twitter în care îşi etalează bustul, menţionând din nou că îi e jenă cu sânii ei mari.
Foto: Twitter
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Strategia simplă prin care putem ține cheltuielile sub control pentru a economisi mai mult
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei