Îndrăgita formaţie a urcat pe scenă şi a interpretat  prima piesă din program, „Monarchy of Roses”, surprinzându-i la final pe fani cu un „Mulţumesc”, în limba română.
Piesa „Californication” a fost cea care i-a dezlănţuit pe fani, aceştia cântând fiecare vers alături de favoriţii lor.
După o oră şi jumătate, membrii trupei au anunţat sfârşitul concertului, însă, la cererea publicului, au revenit cu un bis de câteva zeci de minute, lăsându-i pe spectatori cu amintirea unui show de senzaţie.
Surse foto:
Twitter / ionucp, Cristian Ştefănescu, Claudiu Pândaru
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News