Alarma de la Purimuntra a
însemnat un rezumat al acțiunilor lui Adrian din ultimele zile când el credea
că le are la picioare pe cele două ispite, Maria și Dana. Bărbatul a trăit 11
zile cu impresia că nimeni nu îi vede defectele, astfel că a venit noaptea în
care chiar faptele lui sunt propria umilință. Nici reacția Mariei nu a întârziat
să apară, ispita spunându-i de
față cu toți cei de pe insulă ce crede despre el: “Ești un fals și un ipocrit”.
La Minitel, Denisa a
profitat de răcirea lucrurilor dintre Andi și Geanina și a început un asalt la
adresa ispitei, oferindu-i inclusiv variante de a avea o simplă aventură de
câteva zile: “Vreau și eu să văd
cum e să ai o aventură măcar”. Seria de declarații la adresa lui
Andi a fost întreruptă de o alarmă care o viza direct pe Denisa.
Partenerul alături de care aceasta a venit în Thailanda și-a recunoscut infidelitatea din timpul relației cu ea și nu s-a ferit să o jignească. Dar nici aceste lucruri nu au făcut-o pe Denisa să reacționeze în vreun fel, preferând să nu riposteze la nimic din ceea ce bărbatul face sau zice, și a ales să se concentreze pe cucerirea lui Andi.
Eusebiu a cerut și el să
meargă în camera de testimoniale, loc în care a făcut cea mai șocantă mărturisire
și anume că a înșelat-o pe Teodora și nu doar o dată. Crezând că Teodora a
început să dezvăluie lucruri din relația lor, bărbatul a simțit nevoia de a fi
sincer, de teamă că adevărul va ieși la iveală oricum. “Am înșelat-o pentru că
am vrut o schimbare, dar nu voiam să rup relația. Cu Teo nu prea puteam să mă
exprim cum simțeam eu”, a fost motivul invocat de Eusebiu pentru acțiunile din timpul relației cu femeia de la Minitel.