Antonia a născut la sfârșitul anului trecut și, în nici două luni, a reușit să dea jos mai bine de zece kilograme. Uimiți de reușita ei, mulți dintre fani și-au făcut griji pentru starea ei de sănătate.
Antrenorul cântăreței susține însă că Antonia nu este inconștientă și nu a început să facă exerciții dificile la sală după operația de cezariană, așa cum s-a speculat.
„După prima naştere, tot cu mine s-a recuperat. Face doar izometrie şi mers pe bandă. Nu s-a recuperat pentru că face sală, ci pentru că are un jurnal nutriţional, mănâncă moderat şi pentru că este tânără!”, a declarat Sasha, joi, în emisiunea „Acces Direct” de la Antena 1