„Fac asta de mulți ani, așa că mi-a intrat în sânge. Și-mi și place! Îmi place să gătesc, asemenea unui om normal, nu cine știe ce! Așa că în fiecare an, în Săptămâna Mare, nu mă mișc de acasă!”, începe Tudor Gheorghe seria confesiunilor pentru impact.ro.

„Singur mă duc după cele ce am nevoie. La piață după verdețuri sau mai știu eu ce, pe la magazine când am nevoie de alte lucruri, ceva mai pretențioase. Mielul nu-l iau în viu niciodată. Sunt milos și nu vreau să-l văd pierind. Cu gătitul e altă treabă”, precizează îndrăgitul interpret.

„Spre exemplu, chiar în aceste zile am mai aflat ceva, pe care sunt gata să vi-l împărășeșsc și vouă. Am vrut să mai fac o mâncare de urzici, că încă nu s-a terminat postul de carne.

Și domana respective mi-a spus că nu-mi recomandă fiindcă, citez, urzicile s-au măritat. Ce au făcut, Doamne, iartă-mă, am spus ușor uimit și teatral. Iar ea mi-a tradus. După sărbătoarea de Florii, aceste plante sunt considerate trecute, iar în mâncare se simte asta”, a precizat el.

„Odată, un prieten cam simandicos de felul lui, mi-a spus rețeta familiei sale de preparare a mielului de Paști. Avea cel mai bun stufat din zonă! Dar și varianta prăjită era la mare căutare. Și mi-a zis că oleiul și sarea fac diferența. Adică uleiul și sarea.

Nu folosesc nici un fel de ierburi, nici luate de nu știu unde, nici din Noua Zeelandă, de unde am mai auzit că poate veni însăși carnea noastră de miel uneori. Pur și simplu, merg pe mâna uleiului și a sării. Și mai există ceva: mă las dus de inspirație când gătesc. Dacă vreau să fac ceva nou și simt că trebuie s-o fac, atunci aia e, inventez puțin, că n-o fi foc!”, a concluzionat același Tudor Gheorghe.

Urmărește-ne pe Google News