Prin sport regulat și hrană sănătoasă, Elena Gheorghe își menține această greutate potrivită pentru înălțimea sa și datorită căreia arată foarte bine, în orice ținută.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„Fac sport, mănânc cât se poate de sănătos. Acum, în ultimul timp, am mai luat un kilogram, fiind noaptea târziu. Mai mâncăm și pe la evenimente, de obicei, sunt disciplinată, pentru că pe la 18:00-19:00 se încheie masa, dar când suntem la eveniment mai mâncăm”, a declarat Elena Gheorghe pentru Antens Stars.
Ce spune despre relația cu soțul ei
De aproape 20 de ani formează o căsnicie cu soțul ei, Cornel Ene și au împreună doi copii, un băiat pe nume Nicholas, și o fetiță pe nume Amelie.
„Suntem din 2005 împreună, mai aveam puțin și facem 20 de ani. Secretul stă foarte mult în comunicare. Noi comunicăm foarte mult, ne spunem toate lucrurile. Atunci când le strângi sub preș, ai impresia că atunci izbucnește un „incendiu”.
Așa că, nu cred că este bine să lași lucrurile să treacă neobservate atâta timp cât te-au deranjat. Dacă spui lucrurilor pe nume, atunci cred că, la momentul oportun…” , a mai detaliat Elena Gheorghe pentru sursa precizată.
„Mama și tatăl meu m-au învățat o chestie foarte importantă. Omul în care este foarte nervos să îl lași. Dacă o femeie este nervoasă, trebuie să prinzi un pic momentul bun să îi spui ceva, pentru că dacă spui la nervi, cred că lucrurile se accentuează și deviază”, a mai explicat Elena Gheorghe.
PS92234 • 10.09.2023, 01:35
secretul ei este un portofel plin de bani si o echipa de stilisti , apoi totul vine de la sine cantand in comune si in provincie la nunti, botezuri, cumetrii, electorale. Vocea ei nu e de WOW , e frumoasa , nimic de zis , dar nu de Miss , iar restul e noroc . Pa .