SECRETUL SUCCESULUI, dezvăluit de Carmen Avram

Tocmai te-ai întors din America, de la ceremonia de decernare a premiilor Festivalului de Film şi Televiziune de la New York, unde Antena 3 a obţinut medalia de aur pentru cea mai bună imagine pentru reportajul „Pe-un picior de Iad”. Ce înseamnă pentru tine şi pentru echipa ta acest premiu?
Sincer, noi nu ne-am gândit că o să vină atât de repede un astfel de premiu şi tocmai de aceea nu ne-am dezmeticit nici acum. E, vorba americanului „huge” :) Să fii atât de „tânăr” şi să ai o medalie de aur, pe care scrie „cel mai bun din lume” nu este puţin lucru.
Toată lumea de la noi este mândră foc. Şi cred că se simte, în acelaşi timp, responsabilă. Cred că ai o mare responsabilitate, faţă de tine, faţă de cei care te urmăresc, să te asiguri că rămâi cel puţin la nivelul la care ai ajuns. Un premiu peste Ocean este tot ce poţi visa. În speech-ul pe care l-am ţinut atunci, la gala din Las Vegas, am zis asta, dar nu ştiu câţi au crezut cu câtă recunoştinţă le vorbeam. Pentru noi toţi, acest premiu înseamnă două lucruri: că este bine ce facem şi că n-avem voie să obosim.
Ai luat multe premii cu emisiunea „În Premieră”…deţii un secret, o reţetă a succesului?
Există câteva secrete. Munca este unul dintre ele. Sigur că nu-i obligatoriu că, dacă munceşti, să iei un premiu. Dar, sigur dacă nu munceşti, nu prea ai cum să-l iei. Al doilea este că niciun om din această echipă nu este delăsător. Delăsarea este mama submediocrităţii. Şi eu nu cred că există ceva mai rău, decât a fi submediocru într-o meserie pe care o faci din convingere, din pasiune. Al treilea secret este că, dacă nu investeşti în ce faci şi în cei cărora te adresezi cel puţin la fel de mult respect ca în tine, asta se va simţi, inevitabil. În meseria noastră, lipsa de respect se vede foarte repede. De la felul în care te îmbraci, până la cel în care îţi prezinţi produsul final. Cine crede că poate păcăli, se înşală. Publicul te va taxa, mai devreme sau mai târziu, pentru lipsa de respect.
Oamenii te văd la televizor, îţi urmăresc emisiunea, însă nu ştiu că pentru fiecare reportaj pe care îl văd în cadrul emisiunii „În premieră”, se ascunde foarte multă muncă. Eşti înconjurată de o echipă de oameni tineri, alături de care munceşti umăr la umăr. Ce înseamnă ei pentru tine şi care este relaţia dintre voi?
Ei sunt viaţa mea. Sau, oricum, mare parte din viaţa mea. Ştiu că sună ciudat, dar ei au devenit viaţa mea, responsabilitatea mea din momentul în care au ales acest proiect. L-am construit împreună, l-am pornit de la zero, l-am adus în acest stadiu, îl vom duce mai departe. Împreună, cât se va putea. Ei sunt oamenii pe care mă bazez şi oamenii care se bazează pe mine în fiecare zi. Eu cred că suntem prieteni. Aşa ne-am învăţat de la început. Vorbim mult şi nu numai probleme legate de lucru. De când ne-am întâlnit, au fost tot felul de evoluţii în plan personal, în această echipă. Unora li s-au născut copii, alţii au avut probleme medicale, s-a întâmplat să aibă câte unul şi dezamăgiri sentimentale. Şi ce-am văzut, m-a impresionat enorm: întotdeauna ceilalţi au sărit în ajutor. Cred ca este şi normal, într-un grup de oameni care petrec atât de mult timp împreună. Sigur că nu este minunat şi perfect şapte zile din şapte. Însă atunci când în echipă apar schimbări, le simţim toţi. M-am legat atât de tare de ei, încât atunci când au existat colegi care au plecat de la noi, m-a durut sufletul ca după cineva din familie. În Las Vegas, eram la o cină festivă, după premii, şi stăteam la masa cu Oreste. Şi el s-a uitat la noi lung, a zâmbit şi a zis: „sunteţi o gaşcă mişto”. Mi-a plăcut mult. Chiar suntem şi mă bucur că se vede.
CITEŞTE CONTINUAREA AICI

Urmărește-ne pe Google News