Loredana, Delia, Inna sau Antonia, toate au grijă să poarte ținute-unicat la evenimente și concerte, iar pentru asta, fac shopping în special în străinătate; așa, e puțin probabil să aibă haine identice cu colegele de breaslă. Andreea Bănică a-nvățat și ea lecția, însă timpul nu-i permite să le urmeze exemplul. Soluția: a delegat pe cineva să se ocupe de asta în locul ei.
De când i s-a
mărit familia și are de îngrijit un copil mic, fără ca timpul dedicat carierei sale
să se fi diminuat în vreun fel, Andreea Bănică nu mai are timp aproape deloc
pentru sesiuni de shopping.
Și, cum asta e pentru ea nu un moft, ci o necesitate, pentru că, vedetă fiind, hainele sunt parte importantă a imaginii ei, a fost nevoită să găsească pe cineva care să se ocupe de cumpărături în locul ei.
„Am o prietenă care mă mai ajută, mi le cumpără din Dubai și mi le trimite cu diverși prieteni. Trebuie să ies din țară ca să pot să îmi cumpăr lucruri și este destul de dificil, pentru că nu mai am libertate”, ne-a mărturisit cântăreața, recunoscând că priorătățile i s-au schimbat de când e mamă.
Ce încă reușește Andreea să facă, printre picături, e să se țină la curent cu tendințele și să-și mai cumpere una, alta, de pe internet. “Îmi comand anumite piese online. Când am timp, când am stare, când mai câștig niște bani”, ne-a mai spus ea.