“De mult nu mai număr aniversările mele, mai importanți pentru noi doi, eu și doamna mea frumoasă, Dorina Paraschiv, sunt anii de la cununia noastră religioasă. Mai avem un pic și sărbătorim 10 ani de când am devenit soț și soție în fața lui Dumnezeu. Ne vom bucura împreună în cel mai romantic mod, căci Dorina merită toată atenția mea. De ce nu, poate mergem la biserică și, tot ținându-ne de mâini, ne facem o nouă promisiune de viață”, ne-a spus artistul care se confundă cu trupa Savoy.

De unde atâta energie? Simplu, de la ea, mă încarc doar ținând-o de mână, precum un telefon la priză. De aceea suntem nedespărțiți. Cred că mai mult de jumătate de zi suntem conectați, iar asta îmi face mult bine. Ea e bateria mea, de care sunt dependent”, ne-a dezvăluit Marian Nistor secretul vitalității sale și al relației speciale dintre el și Dorina.

Solistul n-a uitat să ne vorbească nici despre ființa specială care i-a unit, cățelușa Cora, care a fost un fel de Cupidon pentru ei: “Am rugat-o colegial să aibă grijă de cățelușa mea, în timp ce urma să filmez o emisiune. S-a cuibărit în brațele ei, nu mai asculta de mine. A fost un fapt ceresc. De atunci, de 22 de ani, suntem nedespărțiți”.

Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext
Recomandări

Secretul vitalității lui Marian Nistor, la 75 ani. “Îmi țin soția mereu de mână, așa mă încarc de energie. Ea e bateria mea”

CITESTE SI: Soția lui Florin Constantin de la „Divertis” a ajuns la psihiatrie. „A fost internată în acești trei ani”

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro

Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
Adevarul.ro

Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Elle.ro

Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Răsturnare de situaţie în cazul bebeluşului răpit de la Maternitatea din Bacău. Poliţiştii iau în calcul o nouă pistă
Observatornews.ro
Răsturnare de situaţie în cazul bebeluşului răpit de la Maternitatea din Bacău. Poliţiştii iau în calcul o nouă pistă
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI