Blochina are mari probleme financiare
În acest scop, Vica, aşa cum e cunoscută fosta balerină, l-a acţionat în instanţă pe Piţurcă la Judecătoria sectorului 5 din Bucureşti, în numele fiului ei minor, Edan Blochin. Dosarul, al cărui obiect este stabilirea paternităţii, a fost înregistrat pe 27 decembrie anul trecut, cu numărul 24938/302/2011, şi are ca prim termen de judecată data de 2 februarie.
Nu e exclus ca la această iniţiativă a Victoriei Blochina să fi contribuit şi hotărârea lui Piţi, care a pus punct relaţiei anul trecut şi nu i-a mai oferit sprijin financiar presupusei amante. În urma acestei decizii, fosta balerină se confruntă cu o lipsă acută de bani. O dovedeşte materialul
Stângă, într-o situaţie similară
Într-o situaţie similară cu cea a lui Victor Piţurcă se află şi Vasile Stângă (foto), selecţionerul naţionalei masculine de handbal a României.
Acesta a fost dat în judecată de Felicia, fosta lui amantă, pentru a admite că este tatăl Cristinei, fiica ei. Chiar dacă justiţia a stabilit că este tatăl fetei, Stângă refuză în continuare să o recunoască drept copila sa.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!