Selena Gomez a decis să îşi întrerupă turneul mondial, din cauza efectelor secundare ale bolii autoimune lupus. Reprezentanţii cântăreţei au anunţat decizia acesteia prin intermediul unui comunicat, dar nu au precizat şi data la care Gomez va urca din nou pe scenă.
„Am descoperit că anxietatea, crizele de angoasă și depresia pot fi efecte secundare ale lupusului care ridică propriile provocări„, a explicat cântăreața într-un comunicat publicat pe site-ul turneului său.
Revista People, care a fost prima care a difuzat a acest comunicat citând o sursă anonimă, a precizat că Selena Gomez „nu s-a simțit ea însăși” în ultimele luni. Acest lucru a determinat-o să-și anuleze turneul ‘Revival și alte evenimente programate anul acesta pentru a se concentra asupra sănătății.
Selena Gomez a fost diagnosticată cu lupus în urmă cu un an
„Vreau să mă concentrez asupra sănătății mele și de aceea am decis să iau o pauză. Le mulțumesc fanilor mei pentru sprijin. Știu că nu sunt singură și îi încurajez și pe alții care au probleme de sănătate să și le rezolve”, a mărturisit Selena.
Ultimul show al artistei a fost pe 13 august la Auckland, în Noua Zeelandă, marcând încheierea etapei asiatice a turneului său și pe care trebuia să-l reia turneul săptămâna viitoare în America de Nord. „Revival” trebuia să se încheie pe 18 decembrie la Guadalajara, în Mexic.
Lupus, o boală în care sistemul imunitar atacă țesuturile sănătoase ale corpului, afectează 5 milioane de oameni în întreaga lume, mai ales femei la vârsta procreației, potrivit Lupus Foundation of America.