Bianca a publicat în weekend un selfie făcut de Victor, în care cei doi apar alături de Natalia Sofia. Fotografia a strâns zeci de mii de like-uri, în mai puțin de 24 de ore. „Un tablou irezistibil, plin de iubire și afecțiune”, „Sunteți foarte frumoși și acum că aveți un îngeraș lângă voi, aunteți o familie împlinită”, au comentat fanii, în dreptul fotografiei.

Bianca Drăgușanu a născut pe 26 septembrie, prin cezariană, la o clinică privată. Bianca a reușit să păstreze sarcina secretă mai multe luni, făcând marele anunț abia în mai, când era deja gravidă în cinci luni. Potrivit calculelor ulterioare, copilul fusese conceput la scurt timp după Anul nou, în vacanța pe care cei doi au petrecut-o în Mexic, la începutul lui 2016.

Pentru a-și aduce fetița pe lume, Bianca Drăgușanu a ales cele mai bune condiții după ce a studiat ofertele clinicilor private din București. Pe lângă operația de cezariană, blonda va beneficia de servicii de cinci stele pe toată perioada internării și de cursuri de îngrijirea nou-născutului. Tot pachetul a costat-o pe blondă 20.000 de lei, aceasta refuzând un contract barter pentru acest moment important din viața ei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News