La Fresh by Unica, antreprenorul a vorbit despre acele trei luni foarte stresante pentru el, dar și despre motivul pentru care a refuzat invitația la „Asia Express”. „Selly Show” a reprezentat o lecție prețioasă pentru vlogger.

365057996844192587068211568063699320727506nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„În mod cert a fost un eșec, dar pentru mine a fost o experiență uriașă de învățare. Eu n-aș fi astăzi aici dacă nu aș fi făcut «Selly Show», din care să învăț atât de multe lucruri. Era următorul pas după toată această carieră în online. L-am văzut ca un format hibrid, care să funcționeze și pe online, și pe TV. Dar diferențele erau foarte mari”, a explicat Selly, la Fresh by Unica.

„A fost un eșec din punctul acesta de vedere, dar din toată desfășurarea de forțe pe care am manageriat-o acolo, în cele mai stresante trei luni din viața mea, sincer să fiu, am învățat foarte mult”, a mai spus vloggerul.

După ce „Selly Show” a fost anulat, vloggerul a avut mai mult timp pentru a putea dezvolta o serie de noi formate pe YouTube, cum ar fi, „La Muncă”, „Minte-mă frumos”, „Detectorul de minciuni” și multe altele.

Cum încearcă jandarmii din Dosarul „10 August 2018” să scape de acuzații. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile îl acuză pe procurorul care a deschis ancheta că a participat la protest
Recomandări
Cum încearcă jandarmii din Dosarul „10 August 2018” să scape de acuzații. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile îl acuză pe procurorul care a deschis ancheta că a participat la protest

Un lucru mai puțin știut este acela că Selly a refuzat invitația de a participa la „Asia Express”, unul dintre cele mai îndrăgite proiecte de televiziune.

„La Asia Express am fost invitat, dar nu pot. Emisiunea e amazing, e foarte mișto. Dar nu pot să-mi rup din viață niște luni să mă duc acolo. Pentru toți banii din lume n-aș merge acolo. Cu siguranță e foarte tare să o urmărești, dar nu e pentru mine. Am foarte multe chestii în paralel și n-aș putea să pun stop pur și simplu”, a spus Selly, la Fresh by Unica.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un alpinist român a murit pe un traseu, în masivul Mont Blanc. A căzut 200 de metri într-o râpă
Știrileprotv.ro
Un alpinist român a murit pe un traseu, în masivul Mont Blanc. A căzut 200 de metri într-o râpă
Cum arată astăzi văduva lui Sergiu Nicolaescu. Era cu 47 de ani mai tânără decât regretatul regizor
Viva.ro
Cum arată astăzi văduva lui Sergiu Nicolaescu. Era cu 47 de ani mai tânără decât regretatul regizor
Bunica Anca Țurcașiu, imagini duioase de la botezul nepoatei Zoe: „Patru generații”. Fiul și nora solistei și-au creștinat fetița în ultima zi de vară
Libertateapentrufemei.ro
Bunica Anca Țurcașiu, imagini duioase de la botezul nepoatei Zoe: „Patru generații”. Fiul și nora solistei și-au creștinat fetița în ultima zi de vară
Cristina Demetrescu știe care e singura zodie care primește vești bune în următoarele 7 zile. Lecți dură pentru Gemeni
FANATIK.RO
Cristina Demetrescu știe care e singura zodie care primește vești bune în următoarele 7 zile. Lecți dură pentru Gemeni
Simona Halep are un nou antrenor: „Este și a fost mereu alături de mine”
GSP.RO
Simona Halep are un nou antrenor: „Este și a fost mereu alături de mine”
Zodiile care vor avea mult noroc la bani până pe 10 septembrie. Abundență financiară în următoarea perioadă, Balanțele sunt cele mai fericite
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea mult noroc la bani până pe 10 septembrie. Abundență financiară în următoarea perioadă, Balanțele sunt cele mai fericite
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Unica.ro
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Cum va fi vremea în luna septembrie. Temperaturi caniculare, urmate de fenomene extreme
Observatornews.ro
Cum va fi vremea în luna septembrie. Temperaturi caniculare, urmate de fenomene extreme
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta
HOROSCOP
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI