Selly spune că muncește 10 ore pe zi și recunoaște că îi lipsește timpul petrecut cu prietenii săi, dar mai ales cu iubita lui, Smaranda, pasionată de călătorii: „Asta îmi și reproșează, de altfel.
Că nu am timp pentru ea. Știu că are dreptate, motiv pentru care am decis să încerc să nu mai trăiesc la fel. Să am mai multă disciplină, să-mi fac mai multă ordine în stilul de viață.
Și, desigur, să mă revanșez într-un fel față de ea, dar mă opresc aici cu destăinuirile, fiindcă altfel nu ar mai fi o surpriză”, spune Selly, pentru Impact.ro.
Selly are multe proiecte, iar anul acesta va produce un nou film. Unul în care nu știe dacă va juca, fiindcă nu s-a văzut niciodată actor, ci om din spatele camerei.
„Nu am încă ideea scenariului. O mai căutăm încă! Ceva în genul ”Romina VTM”!Dar ceea ce știu e că voi colabora iar cu Matei Dima, fiindcă el are mereu un cuvânt greu de spus în treburile astea.
Direcția creativă e mereu a lui, pe când a mea e cea legată de producție și de promovare. Ca atare, ceea ce știu e că vom face curând un nou film.
Cu actori români foarte cunoscuți, dar și cu o serie de influenceri sau vedete din lumea filmului. Dacă va exista un rol pe care cred că-l voi putea interpreta, atunci voi fi și în distribuție. Dacă nu, nu va fi nicio problemă”, a mai adăugat Selly.
Câți bani cheltuie lunar Selly
Selly, unul dintre cei mai influenți români din mediul online, un multimilionar în subscriberi și în vizualizări pe rețelele sociale, ceea ce i-a adus și primul milion de euro, la majorat, a fost prezent duminică, 5 martie, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată la Kanal D.
În emisiune, tânărul vlogger a spus că are o viață foarte plictisitoare în comparație cu banii pe care îi cheltuie lunar. Selly încearcă să fie cumpătat, dar cheltuielile se adună foarte repede. „Pe plan personal, excluzând cheltuieli de producție, costurile pe care le au firmele mele, cred că între 10.000 și 20.000 de euro pe lună. N-aș ști să spun o sumă exactă.
Cu siguranță mult, însă sunt sume pe care mi le permit și încerc să fiu pe cât posibil cumpătat. Poate nu pare după sume, însă în momentul în care te obișnuiești cu un anumit stil de viață, tinzi să îl menții și banii se cheltuie mai ușor decât ai crede.