Lăutarul se află pe pământ american din 1988 şi, la 63 de ani, s-a remarcat în cercuri înalte.
Drept recunoaştere a talentului său artistic, preşedintele Obama a semnat o scrisoare de felicitare pentru românul Feraru.
„Artele tradiţionale şi populare au puterea de a ne lărgi orizonturile şi de a ne îmbogăţi viaţa, ne unesc şi ne amintesc că suntem oameni şi unii şi ceilalţi. Sper că eşti mândru de contribuţia ta la perpetuarea artei în America. Felicitări, încă o dată, pentru distincţia primită! Îţi doresc toate cele bune. Cu sinceritate, Barack Obama”, a scris preşedintele american.
O mostră de virtuozitate vedeţi mai jos.