„Ne-am distrat foarte tare și am râs mult la filmări. Am devenit un fan al stand-upului, deși înainte nu pot spune că îmi plăcea”, a spus Ilona Brezoianu.
Șerban Copoț nu este străin de postul de prezentator. „Atmosfera este una extraordinară în culisele Stand-up Revolution, s-a râs foarte mult la filmări.
Emisiunea asta, spre deosebire de alte emisiuni de umor, se bazează doar pe fenomenul de stand-up. A fost o reală plăcere să descopăr, alături de jurați, oameni foarte talentați care au debutat aici. Se vor produce mari surprize, și publicul va putea vedea asta încă din primul episod.
Avem oameni care nu sunt de naționalitate română și performează extraordinar de bine, dar și oameni care au mai încercat sau care încearcă pentru prima dată să facă stand-up în cadrul emisiunii.
La ora actuală, acest show mi se pare cea mai bună metodă de relaxare. Umorul românesc are atâtea valențe încât merită urmărit”, a declarat prezentatorul.
„Deși mă așteptam ca jurații să fie într-o oarecare măsură copleșiți de studioul de televiziune, nefiind obișnuiți cu domeniul ăsta, au fost ca peștii în apă, s-au comportat foarte frumos cu toți concurenții, ceea ce m-a bucurat.
Au fost corecți din toate punctele de vedere. Lângă Teo, Vio, Costel și Dan Badea se râde extraordinar de mult”, spune Șerban Copoț.